Nelu Varga a declarat pentru ProSport că Debeljuh și-a pecetluit singur soarta după ce nu a acceptat propunerea de prelungire a contractului.
Gabriel Debeljuh este unul dintre cei mai buni atacanți din Superliga, dar de câteva luni acesta nu mai joacă pentru CFR Cluj din cauza unei accidentări grave.
Atacantul croat a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate anterioare și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
Însă, cu toate că Debeljuh este accidentat și nu a mai jucat de câteva luni bune, patronul ardelenilor Nelu Varga a decis ca jucătorului lui Dan Petrescu să i se propună prelungirea contractului. Cristi Balaj a fost cel mandatat să se ocupe de negocierile cu fotbalistul croat, iar înaintea partidei tur cu Lazio Roma, președintele campionilor a vorbit despre Gabriel Debeljuh „L-am invitat la Roma. Oricum trebuia să meargă acolo pentru o vizită medicală. Nu știm când va reveni. I-am fi pus în pericol integritatea dacă l-am fi constrâns să joace mai repede. Avem competiții în care îl putem folosi când revine. Depinde de el. Am făcut o ofertă pentru el. Oferta este mai bună decât cea din contractul anterior”, a spus Balaj, la Fotbal Club.
Contactat de către ProSport, Nelu Varga, patronul campionilor, ne-a clarificat situația lui Debeljuh. „Uitați de Debeljuh. Puteți să considerați că el nici mai este jucătorul nostru. Din punctul meu de vedere noi am terminat-o cu el. La revedere! El se află acum prin Italia la recuperare, dar nu o să mai joace la CFR Cluj.
Noi i-am făcut o ofertă foarte bună de prelungire a contractului, dar el ne-a cerut și mai mult. Nu i-am acceptat suma cerută de el și am sistat discuția. Se poate duce unde vrea el. Și chiar dacă l-a ofertat său îl ofertează să spunem Gigi Becali tot nu mă mai interesează. E treaba celor de la FCSB ce vor să facă. Vă repet: Debeljuh este un capitol închis pentru noi”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.
La sfârșitul anului trecut Debeljuh s-ar fi plâns de faptul că a trebuit să suporte singur costurile operației, iar banii i-ar fi recuperat de la club abia când a început să le se spună conducătorilor de situația respectivă. Suma a fost undeva în jurul a 16.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER